O bârfă aberantă de ultimă oră: Thalía este fiica propriei ei surori, Laura Zapata - GALERIE FOTO!

O bârfă aberantă de ultimă oră: Thalía este fiica propriei ei surori, Laura Zapata - GALERIE FOTO!
Data publicarii: 06 Iunie 2008

Tensiunile care există de câţiva ani în familia Sodi nu au nici o şansă să se atenueze, iar ultima găselniţă a presei de scandal au îndepărtat-o şi mai mult pe Laura Zapata; ea nu ezită să o ironizeze pe Thalía, care a acuzat-o în emisiunea ei de radio că are inima împietrită.

„Sunt atâtea bârfe care circulă pe seama noastră, dar nu le iau în seamă – de unele râd, altele mă stupefiază”, spune diva mexicană. Deşi nu mai joacă în telenovele, Thalía a rămas în inimile telespectatorilor ACASĂ datorită personajelor ei din telenovelele „Rosalinda” (1992), „Marimar” (1994) şi „Sărmana María” (1995), dar şi a celui din filmul „Mambo Café” (2000). Laura Zapata, nu a fost nici ea uitată, cu toate că a interpretat numai roluri de femei intrigante, răzbunătoare şi puse pe rele, ultimul rol în care au văzut-o telespectatorii ACASĂ fiind cel din telenovela „Intrusa” (2001).

Tensiunile dintre Zapata şi restul familiei s-au accentuat după ce aceasta şi sora ei, Ernestina (mama Camilei Sodi), au fost răpite. Acest eveniment traumatizant a determinat-o pe Ernestina să scrie, în 2006, o carte în care o acuză pe sora ei, care a fost eliberată prima, că se cunoştea cu răpitorii. Bineînţeles că Laura s-a dezvinovăţit, la vremea respectivă, dar s-a şi supărat pe ai ei care nu au mai privit-o şi pe ea ca pe o victimă.

Acum, aberaţia asta iscată de presa de scandal nu face decât să toarne gaz peste foc. Thalía este născută pe 26 august 1971, iar Laura pe 30 iulie 1956, ceea ce înseamna, dacă ştirea ar fi adevărată, că Zapata a născut la 15 ani. Şi cum ar fi posibil ca o mamă să reverse atâta ură împotriva propriei fiice!?!

Luna trecută, Laura a trecut iar la atac după ce de ziua mamei (10 mai) Thalía a spus în emisiunea ei de radio, „Conexion Thalía”, că sora ei are inima împietrită, din cauză că nu vrea să se împace cu ea şi cu mama lor, Yolanda Miranda.

„De ce crede Thalía că toată lumea o invidiază? Ce aş avea de invidiat la ea? Tăliuţa ei sau bărbatul?”, a spus Zapata unei reviste mexicane. Şi a mai adăugat: „Tot ceea ce îmi doresc este să mă lase în pace, să uite că exist. Este prea târziu pentru cerut iertate. Nu vreau să fiu ca un căţel care aşteaptă să i se arunce un os. Ce aş mai avea de vorbit cu ele, după ce m-au acuzat de autosechestrare?”

Cele două surori au jucat împreună în telenovelele „María Mecedes” (1992) şi „Rosalinda”.

Şi asta nu este singura supărare din viaţa Thaliei, căreia pe 24 iunie îi va apărea albumul „Lunada”. Ea a fost acuzată că imaginea de pe coperta albumului este copiată după un album al unei trupe australiene. Artista a spus că, într-adevăr, seamănă, dar că este realizată în stilul ei şi că are amprenta ei.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    165 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies