Durerea nu este iubire - Agresiunea psihica este tot agresiune

“Durerea nu este iubire” – Semneaza petitia pentru o lege speciala contra violentei in familie! Aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate? Ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro.

Sunt in divort si astept cu nerabdare prima infatisare, care este fixata la 3 luni dupa depunerea cererii de divort. Intre timp, daca vreun doritor vrea sa vada cum e iadul si, mai ales, ce sunete se aud acolo, poate sa vina la mine in casa. Toate injuriile pe care le aud de 6 ani incoace se inghesuie sa iasa in devalmasie din gura celui care inca imi este sot in acte.

Degraba, zilnic si cu intensitate maxima, si NUMAI daca de fata exista cel mai grozav erou de pe fata pamantului: fiul meu cel mare. Pentru ca pe el si pe fetita de 8 luni vreau sa ii salvez de dementa asta zilnica. Si baiatul meu este un erou, ca face fata acestei situatii cu o maturitate si cu o claritate extraordinatra pentru un omulet atat de tanar.

Foarte corecta fraza dvs: "Crezi ca lupti pentru iubirea voastra...". Ceea ce mi se intampla nu e iubire.
Acum, in date mai seci, situatia noastra: de 5 ani de zile nu a adus nici un ban in casa, eu am sustinut tot ce trebuia sustinut financiar, moral, logistic. El e intotdeauna ocupat cu ... nimic. Daca l-as cita: este spirit liber, eu sunt robot programat sa lucrez pentru altii. M-am mintit singura atatia ani ca va fi mai bine, ca se va schimba, ca ... Nu s-a intamplat, bine-nteles, nimic.

Pana una alta, vineri am chemat politia: ma injura si ma jignea incontinuu de o ora. Nu era prima data. Am sunat la 112. Pentru ca, nu-i asa, agresiunea psihica este tot agresiune. Domnii politisti au spus ca nu se auzea scandal cand au sunat ei la usa si as merita o amenda ca i-am chemat degeaba. Apoi, le-am explicat ce se intampla, singura cu ei, fara actualul sot de fata, si, la nivel uman, m-au cainat.

Totusi, daca toata lumea scrie peste tot ca si agresiunea psihica e agresiune, cum o pot dovedi?
Am decis sa ma mut, nu am pe nimeni in acest oras: adica nimeni din familie sa ma ajute. Voi cheltui bani pe chirie pentru ca el nu vrea sa se mute, dar trebuie sa am grija de sanatatea copiilor mei si a mea. Voi merge la psiholog cu cel mare, sa nu fie afectat de situatie.

Dar nu voi mai chema politia, decat daca sunt batuta. Asa am fost sfatuita sa fac pentru ca pot interveni numai in cazul abuzurilor fizice. Ca oare de ce as mai avea nevoie dupa ce, sa zicem, ma baga in spital? Sau doar daca ii nenoroceste fizic pe copii are importanta? Dar cosmarele baiatului, care tremura de frica si striga noaptea: "Mami, mami, esti aici? Mami, sa nu mori." nu inseaman nimic, nu-i asa?

Nu o sa mor din agresiune psihica, dar multa din bunavointa mea pentru umanitate si sistemul de drept a disparut.

Ce sa fac, daca nici macar batuta nu sunt?
 
Mult succes.